Deşi a părut o joacă, tinerii italieni s-au implicat trup şi suflet în această sarcină serioasă. Centimetru cu centimetru, rând după rând, ei au contribuit la construirea unui turn de proporţii epice, joi, în oraşul Milano, cu obiectivul asumat de a stabili un nou record mondial.
Camillo Mazzola, directorul de marketing al filialei italiene a grupului Lego, spune că activităţile de construcţie ce implică renumitele cărămizi din plastic de diverse culori sunt practic „înscrise” în ADN-ul oricărui copil: „Este primul lucru pe care îl face orice copil căruia îi pui în palme piese Lego, chiar şi la vârsta de doi ani, când ei nu sunt capabili să construiască ceva, însă încep încă de atunci să le pună unele peste celelalte, pentru a construi un turn”.
„Aşadar, astăzi, trecem de la turnurile neprofesioniste construite de copii – o creaţie foarte frumoasă pentru ei – la un super-turn al recordurilor”, a adăugat el.
După ce copiii din Milano au realizat structurile necesare din cărămizi Lego, adulţii au intrat în acţiune, le-au ridicat cu mare grijă şi le-au aşezat unele peste celelalte, construind astfel turnul respectiv. La finalul unei activităţi susţinute pe parcursul a cinci zile, turnul a fost finalizat, joi.
După o măsurare atentă, în prezenţa reprezentanţilor Guinness World Records, structura din Milano – din aproximativ 600.000 de cărămizi Lego – a primit titlul de cel mai înalt turn Lego din lume, cu o înălţime de 35,05 metri.